duminică, 28 septembrie 2014

Oncidioda Chaculatum 'Golden Pacific'


   Prima Oncidioda care îşi face loc în colecţia mea de orhidee. N-am plănuit asta. Pur şi simplu a apărut într-unul din magazine şi nu am putut să plec fără ea. Cum era să las aceste flori aurii şi delicate să rămână în magazin? Sau să ajungă la cineva care poate n-ar fi ştiut să îngrijească această orhidee? Nu înseamnă că eu sunt chiar o expertă, cu atât mai mult cu cât n-am avut-o până acum. Şi pentru că nu am avut-o a trebuit să fac nişte săpături, să aflu măcar un minim de informaţii pentru ca frumuşica orhidee să se simtă cât mai bine şi să se dezvolte frumos în continuare.
   La prima vedere am ştiut că este un hibrid de Oncidium, dar nu ştiam cu cine a făcut alianţă. Am aflat că Oncidioda este rezultatul încrucişării dintre Oncidium şi Cochlioda.



   Dacă am fost inspirată sau nu în alegerea acestei orhidee ... rămâne de văzut. În principiu are cam aceleaşi cerinţe ca şi alţi hibrizi de Oncidium. Totuşi, se pare că Oncidioda preferă temperaturile mai scăzute. Iar după perioada de înflorire are nevoie de o perioadă scurtă de odihnă. Până apar noile creşteri, trebuie ţinută la temperaturi mai joase şi udată mai rar. Când noii pseudobulbi apar atunci se reia programul normal de udare şi se trece la o temperatură convenabilă. Asta însemnând o temperatură agreată de Oncidium în general. Adică o minimă de 15 grade şi o maximă de 29-30 de grade. Umiditatea nu trebuie să scadă sub valori de 50%. Cât priveşte lumina, la fel ca şi Oncidium, Odontoglossum, etc., Oncidioda preferă lumina puternică dar fără soare direct în lunile de vară.
  Ca şi Oncidessa, cumpărată recent, Oncidioda are la suprafaţa ghiveciului un strat de fibră de cocos. Încă nu am umblat la niciuna să văd dacă acest strat se regăseşte şi în adâncime sau este doar la suprafaţă. Cred că foarte curând va trebui să fac acest lucru pentru că substratul, indiferent din ce este compus, mi se pare destul de retentiv. Şi asta nu prea este bine, în condiţiile în care vara s-a dus, deci temperaturi prea mari care să ducă la uscarea substratului mai rapid nu mai sunt.



   Oncidioda este, evident, foarte asemănătoare ca plantă cu multe alte exemplare din grupul orhideelor Oncidium. Mici diferenţe există totuşi. Pseudobulbii sunt rotunzi cu burtici proeminente şi nu foarte înalţi. Frunzele sunt relativ mai scurte şi în număr redus. Tija creşte înaltă şi ramifică frumos în mai multe locuri. La plantă cumpărată de mine tija are patru ramificaţii. Florile nu sunt spectaculoase dar au un colorit foarte plăcut şi un parfum discret. Cel puţin până azi. Aş vrea să se simtă mai puternic pentru că nu mi-am putut da seama ce aromă are. Rămâne de văzut dacă un pseudobulb produce o singură tijă florală sau două, şi dacă noile creşteri fac posibilă înflorirea de două ori pe an.





vineri, 19 septembrie 2014

Orhideea Beallara


   Una dintre cele mai complexe şi frumoase orhidee. Flori în combinaţii de culori şi forme admirabile, parfumate şi atrăgătoare. Prezentă în cel puţin un exemplar în colecţiile pasionaţilor de orhidee, Beallara aduce satisfacţii cu fiecare nouă înflorire.
    Spuneam complexă datorită genurilor încrucişate, şi anume: Brassia, Cochlioda, Miltonia şi Odontoglossum. Fiecare în parte dăruind ceea ce are mai frumos, astfel că Beallara poate avea forme şi culori atât de variate.
   În colecţia mea de orhidee se regăsesc printre altele Beallara Peggy Ruth Carpenter "Morning Joy", Beallara Eurostar, Beallara Peggy Ruth Carpenter "Jem" şi încă o Beallara neidentificată. Ar trebui să-mi completez colecţia şi cu o Beallara Tahoma Glacier, pe care am avut-o cândva, la început. Cu prima ocazie o voi achiziţiona şi pe ea.
    Beallara Peggy Ruth Carpenter "Jem" a fost o mare surpriză pentru mine. Îmi doream extrem de mult să am o altă frumuseţe, Beallara Marfitch Howard's Dream. Visul acesta nu era doar al lui Howard, era şi al meu. O nebunie de orhidee, un vis superb, la care trebuie să vă spun că nu am renunţat. Când am văzut-o în magazin, primul meu gând a fost că visul meu se împlinea. Doar când m-am apropiat de ea am observat că era o rudă apropiată. Şi încă una mult prea frumoasă. Mă gândeam cum de poate fi ceva mai frumos decât visul meu de orhidee. Ei bine, se putea. Florile aceastea erau mai fastuase, mai bogate, culorile mai intense şi mai pătrunzătoare. Eram de-a dreptul hipnotizată. O plantă bogată, cu unii pseudobulbi maturi şi alţii aproape de maturitate. De curând a înflorit din nou iar acum are o nouă tijă în plină dezvoltare. Am descoperit cu surprindere că florile de acum sunt puţin diferite, culorile mai pale şi modelul asemănător. În plus au apărut trei tije pe acelaşi pseudobulb, una chiar din vârful acestuia. Ştiam că Beallara produce câte două tije florale, iar a treia a fost o reală surpriză. Sunt curioasă cum vor fi florile de pe aceasta ce încă mai creşte. Este mai groasă decât celelalte două şi cu mult mai înaltă.


    A doua Beallara din colecţie este Peggy Ruth Carpenter "Morning Joy". O frumoasă orhidee pe care am cumpărat-o cu mai mult timp în urmă. Şi ea m-a fermecat de la prima vedere şi m-a bucurat cu flori minunate. Petalele şi sepalele frumos arcuite atunci, îi dădeau un aer aparte. La următoarea înflorire lucrurile s-au cam schimbat şi aici. Forma florilor era una obişnuită, iar culorile şi modelul se pierduseră cumva pe undeva ... Doar puţin mai semăna cu ceea ce cumpărasem, dar nu pot să spun că aceste flori îmi displăceau în vreun fel. Aveau şi ele ceva aparte, o delicateţe care nu putea trece neobservată.


    Beallara Eurostar, sau "focul de artificii", aşa cum am avut senzaţia că privesc atunci când am cumpărat-o. Un singur pseudobulb avea nu mai puţin de cinci tije florale, încărcate cu flori. Câte două pe fiecare parte a pseudobulbului şi încă una chiar din vârf. Flori uimitoare, un adevărat spectacol sau o explozie de frumuseţe. Nu mai văzusem niciodată ceva asemănător. Apoi, documentându-mă am înţeles că este ceva absolut normal pentru Eurostar, şi nu puteam decât să aştept cu nerăbdare următoarea înflorire. Se pare însă că aşteptarea va fi lungă. După trecerea florilor a apărut un nou pseudobulb pe care speram să-l văd crescând frumos şi sănătos. Din păcate nu prea pot să-mi dau seama ce se întâmplă, el a crescut foarte puţin iar de câteva luni chiar s-a oprit din evoluţie. Este verde, dar tot mic. Ar trebui zilele acestea să scot planta din substrat şi să văd ce se întâmplă.


   Spuneam că am şi o Beallara neidentificată. Nu ştiu cum se numeşte şi nici nu ştiu sigur dacă chiar este o Beallara. Însă în proporţie de 90% cred că este varianta corectă. Planta este cumpărată de curând, de pe la începutul verii, dacă îmi amintesc bine. A ţinut florile destul de mult timp, iar acum are doi pseudobulbi aproape de maturitate, pe care sper să-i văd înfloriţi cât mai curând. Aştept să văd dacă şi în cazul ei vor apărea anumite modificări ale florilor.


    Orhideea Beallara este destul de uşor de identificat chiar dacă nu are flori. Pseudobulbii sunt zvelţi, fără burtici proeminente şi au o formă alungită. Eu îi asemăn unor soldăţei pentru că sunt drepţi, înalţi şi supli. O mică diferenţă totuşi este la Beallara Eurostar, unde aceştia au o formă uşor mai rotundă. Tendinţa noilor creşteri este de a se situa mai sus decât cele anterioare, dar nu foarte mult şi nici deranjant la toţi hibrizii. Totuşi asta face ca multe rădăcini să fie practic aeriene. Aici trebuie să avem grijă să nu se usuce, pentru a putea noile creşteri să ajungă la maturitate şi înflorire. Pulverizarea între udări este necesară dar nu trebuie exagerat. Surplusul de apă poate ajunge la rădăcinile din interior şi de aici pot apărea probleme.
   Un alt lucru caracteristic orhideelor Beallara este evoluţia bobocilor florali. Faţă de alte orhidee, unde tija creşte apoi apar bobocii de la bază spre vârf şi continuă creşterea, aici lucrurile sunt puţin diferite. Tija creşte până la o anumită lungime, după care apare ceva asemănător unui boboc. La prima vedere ai putea spune că va fi o singură floare. Doar că la un moment dat se poate observa că boboci se distanţează de acolo în funcţie de numărul lor. Din câte am observat doar la Beallara se întâmplă acest lucru. Dacă ar fi să fac totuşi o comparaţie, ceva asemănător se întâmplă la orhideea Vanda. Iniţial apare un bumb, iar de acolo încep să se evidenţieze bobocii.
   Frunzele orhideelor Beallara sunt puţin diferite de la hibrid la hibrid. Unele sunt mai lungi, altele mai scurte, dar toate au aceea arcuire specifică. Rădăcinile sunt subţiri. Trebuie să avem grijă cu udarea pentru a evita apa în exces ce poate duce la putrezirea acestora. Recomand din nou transplantarea în vase transparente pentru a putea depista în timp util eventuale probleme. Beallara iubeşte lumina dar nu soarele direct, iar umiditatea atmosferică este un lucru ce nu trebuie neglijat.
   Dacă nu aveţi încă o orhidee Beallara în colecţie, cu prima ocazie ar fi bine să nu ezitaţi. 

miercuri, 17 septembrie 2014

Oncidesa (Bapticidium) Hwuluduen Chameleon 'Golden Oriole'

   Oncidesa ... Pare sinonim cu Principesa. Evident cuvintele nu au nicio legătură. Dar pot spune despre această orhidee că are frumuseţea, delicateţea, eleganţa şi exuberanţa unei prinţese exotice.
   Zilele trecute am găsit-o într-unul din supermarketurile pe care le frecventez. Alături de alte orhidee am descoperit-o pe mica prinţesă. Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut-o. Alături de o soră geamănă, stătea cuminte printre alte orhidee la fel de tentante. Mi-am dorit-o din prima clipă în care am văzut-o dar aş fi vrut şi din celelalte. Câte? Toate! Le-aş fi luat pe toate şi le-aş fi dus acasă. Însă de data asta m-am rezumat doar la una singură. Oncidesa. Şi pentru că era pentru prima dată când vedeam o astfel de orhidee, nu ştiam nici măcar cum se numeşte.


   Am ajuns acasă şi primul lucru a fost să caut numele frumoasei prinţese. La o primă vedere, pe fugă, am descoperit că se numeşte Oncidesa, sau vechea denumire Bapticidium, Hwuluduen Chameleon "Golden Oriole". Eram convinsă că este un hibrid obţinut din încrucişarea Oncidium şi Baptistonia. Am săpat mai adânc şi am găsit că hibridizarea s-a făcut între Oncidium Pupukea Sunset şi Gomesa echinata. Bine, dar atunci de ce "Bapticidium"? Foarte simplu. Baptistonia este una şi aceeaşi cu Gomesa. Ambele "echinata". Se pare că din anul 2009, Gomesa este noua denumire clasficată după vechea Baptistonia. Dacă cu Gomesa m-am lămurit, am o neclaritate faţă de Oncidium Pupukea Sunset, pe care îl ştiam drept Miltonidium Pupukea Sunset. Miltonidium rezultat din Miltonia şi Oncidium. Mai nou această denumire a fost reclasificată drept Miltoncidium. Problema pare complicată şi va trebui să mă lămuresc. Pe viitor voi mai căuta informaţii şi voi povesti despre asta cu altă ocazie.
   Ce mi s-a părut interesant la prinţesa mea, este felul în care se deschid florile. Planta are o tijă bogată în ramificaţii. Se pare că ramificaţiile au crescut cumva altfel decât în mod normal. La alte plante şi la orhidee în mod special, o tijă florală ramifică de la bază spre vârf. Apoi florile apar în aceaşi ordine, mai întâi cele de jos, apoi crescător spre vârful tijei.


Dacă priviţi cu atenţie imaginile de mai sus, se observă că ordinea a fost altfel. Vârful tijei este deja încărcat de flori , în timp ce baza încă dezvoltă sau are boboci în diferite stadii. Mi se pare un lucru ciudat şi aş vrea să ştiu de ce întâmplă asta. Dar până atunci va trebui să am răbdare şi să văd cât timp durează florile deja deschise, şi dacă nu cumva voi avea surpriza să rămână spre final o tijă ciudată cu flori în partea de jos şi goală în partea de sus.
    Pseudobulbii şi frunzele acestei orhidee nu sunt foarte diferite de altele. Sigur, cu unele diferenţe faţă de, să spunem Beallara, pseudobulbii au formă uşor alungită, cu burtici proeminente şi frunziş mai sărac. Substratul în care este plantată Oncidesa pare format din fibre subţiri de cocos. Sau cel puţin aşa arată la suprafaţă. Pentru a evita anumite probleme ce pot să apară la sistemul radicular, voi încerca să mut orhideea într-un vas transparent. Cu această ocazie voi putea observa mai bine din ce este compus substratul la interior. Aş vrea ca fibra de cocos să fie doar cu rol estetic, iar în adâncimea ghiveciului să se regăsească scoarţa de pin.


      Aşa cum poate v-aţi dat seama din imagini, sau poate chiar din descrierea părinţilor acestei orhidee(mă refer desigur la plantele hibridizate), florile nu sunt de mari dimensiuni. Undeva la 2,5-3 centimetri, au câteva detalii care le fac irezistibile. Cu siguranţă cel mai vizibil este modelul de labelum. Broderia roşie în contrast cu fustiţa galbenă este completată minunat de marginile albe. Desenul se regăseşte şi pe petale, în timp ce sepala superioară are o pată mai întunecată, abia vizibilă. Iar ca totul să fie complet şi minunat, aşa cum îi stă bine unei prinţese, florile emană un parfum dulce, asemănător cu mierea şi ciocolata.
   Oncidesa va avea parte de tratamentul destinat orhideelor cu pseudobulbi, în special a hibrizilor Oncidium. Sper ca după trecerea florilor să pornească noi creşteri de pseudobulbi şi să devină o plantă mai bogată.

duminică, 14 septembrie 2014

Transplantare şi divizare orhidee cu pseudobulbi




După povestea cu piticii trecem la alte lucruri serioase. 
   Una dintre cele mai harnice orhidee pe care le am este Goodaleara Tahitian Dancer. Şi pentru că este aşa de harnică, azi am hotărât să o transplantez şi să o divizez. Loc în ghiveci ar mai fi fost, dar au trecut mai bine de doi ani şi era momentul să schimb substratul. Iar cum ea are mai mereu cel puţin două creşteri noi, cea mai bună idee mi s-a părut a fi divizarea.
   Nu prea ştiam ce voi găsi în interior. Cea mai mare temere a mea era existenţa în cantitate mare a muşchiului sphagnum, pe care de obicei îl găsim cam în toate ghivecele cu orhidee, inclusiv la orhideele Phalaenopsis. Dar pentru că planta a avut o evoluţie foarte bună, speram ca muşchiul să nu fi făcut probleme rădăcinilor.



   Am desprins cu destul de mare greutate interiorul ghiveciului de pereţii acestuia. Planta a fost udată ultima dată acum aproximativ o săptămână. Deci nu era chiar udă. Am apăsat cu vârful degetelor pereţii ghiveciului până am simţit că se dezlipesc de substrat. Apoi am tras uşor de plantă. A întâmpinat o oarecare rezistenţă dar cu răbdare am reuşit. La acest capitol trebuie să spun că nu trebuie niciodată să facem mişcări bruşte, să tragem de ghiveci sau de plantă cu multă putere. Încet şi cu răbdare reuşim fără a răni planta sau rădăcinile. Dacă nu vă deranjează mizeria care se poate face şi faptul că mâinile se vor murdării şi va fi mai incomod, atunci puteţi să udaţi prin scufundare ghiveciul, făcând astfel operaţiunea mai uşoară. Personal, la începutul transplantării prefer să lucrez pe uscat. Aşadar, am scos într-un final orhideea din ghiveci.


   Rădăcinile erau în stare destul de bună. Nimic putred, nimic uscat. Doar că erau foarte multe şi foarte încrucişate. Ceea ce însemna că pentru a scoate vechiul substrat aveam nevoie de cel puţin o jumătate de oră. Dar nu conta asta prea mult, conta că ele erau sănătoase. Procesul de scoatere a vechiului substrat este unul destul de solicitant. Din nou, şi mai ales acum, trebuie lucrat cu multă răbdare şi delicateţe. Trebuie evitat cât mai mult posibil ruperea sau rănirea rădăcinilor. Până la un punct am reuşit să fac asta fără multe daune. Iar ceea ce m-a bucurat cel mai mult a fost cantitatea foarte mică de muşchi găsit chiar în mijlocul rădăcinilor. Apoi, pentru că procesul devenea tot mai dificil, am pus orhideea într-un vas cu apă călduţă pentru ca rădăcinile să se înmoaie şi să le pot desprinde mai uşor. Şi aşa a fost încă dificil de îndepărtat toate bucăţile de scoarţă. Este imposibil să nu fie afectate câteva rădăcini, dar trebuie avut grijă ca acestea să fie cât mai puţine.
    După ce am curăţat rădăcinile atât cât am putut, am divizat psudobulbii în două grupuri. Cu o lamă de bisturiu bine ascuţită şi dezinfectată. Este foarte important ca ustensilele pe care le folosim pentru tăiere să fie dezinfectate. Putem face asta ţinându-le la flacără şi apoi ştergându-le cu alcool sanitar. Fie că tăiem frunze, rădăcini sau divizăm o plantă, acest lucru trebuie respectat întotdeauna.
   Am pregătit două ghivece transparente. Este cea mai bună variantă, pentru a vedea cât mai exact ce se întâmplă în interior pe parcursul timpului. Putem vedea evoluţia rădăcinilor, dar şi dacă apar probleme cu deteriorarea acestora. Unul dintre ghivece avea din fabricaţie orificii de aerisire, aşa încât doar la celălalt a trebuit să fac eu acest lucru. Substratul l-am pregătit adăugând puţină turbă de cocos la un volum de scoarţă de pin. Pentru cele două ghivece proporţia a fost cam de 1/4. Poate chiar mai puţină turbă.






    Bun, am pregătit cam tot ce trebuia. Apoi am trecut la transplantarea propriu zisă. Ca de obicei, mai întâi punem rădăcinile în ghiveci şi apoi completăm cu substrat. Nu invers pentru că la final ne vom da seama că nu a fost corect. Ca şi în cazul transplantării orhideelor Phalaenopsis, nici aici nu trebuie să fie orhideea cocoţată pe un munte de substrat. Dacă rămân 2-3 centimetri până la buza ghiveciului este cu atât mai bine. Apăsăm cu grijă bucăţile de scoarţă fără a răni sau rupe rădăcinile. Planta trebuie să aibă stabilitate. Batem uşor ghiveciul cu mâna pentru ca scoarţa să se distibuie cât mai uniform. Este bine să nu rămână spaţii goale prea mari, deci vom verifica acest lucru pe măsură ce adăugăm substrat. La final, proba de foc, cea de ridicare a plantei cu tot cu ghiveci fără ca aceasta să iasă din substrat. Am mai vorbit despre ea în articolul "Transplantare Phalaenopsis".




   Şi pentru că inevitabil câteva rădăcini au fost afectate, vom relua udarea peste câteva zile, acordându-le răgazul necesar cicatrizării rănilor. În caz contrar acestea vor putrezi şi vom avea probleme cu evoluţia bună a plantei. Câteva zile, nu mai puţin de 2-3 , şi nu mai mult de 4-5. Asta în funcţie, desigur, de temperatură, lumină şi umiditate. O plantă expusă la temperaturi mai ridicate, cu lumină puternică şi umiditate scăzută va trebui udată după 2-3 zile. La început cu un volum mai mic de apă, iar după două-trei astfel de udări se reia programul normal.
    În aceasta perioadă se pot face transplantări fără probleme. Dacă aveţi plante care necesită acest lucru, înarmaţi-vă cu răbdare şi lucraţi cu mult calm. Orhideele sunt plante deosebite şi trebuie să le tratăm ca atare.
     

joi, 11 septembrie 2014

O poveste cu pitici

   Nu, nu sunt cei 7 pitici. În această poveste nu există nici Albă ca Zăpada.
   Se spune despre orhideele Phalaenopsis că atunci când apar keiki, planta simte că moare şi astfel îşi pregăteşte urmaşi. Eu nu cred în această teorie. Până în prezent nu am întâlnit o astfel de situaţie. Am avut, şi încă am orhidee, care au făcut keiki, fie bazali, fie aerieni iar planta mamă nu s-a pierdut. Despre orhideea din această poveste s-ar putea spune că, întradevăr, a lăsat urmaşi iar ea s-a dus în Raiul Orhideelor. Doar că nu este chiar aşa.
    Dar ca să începem cum trebuie, vreau să specific pentru cine încă nu ştie, ce anume sunt keiki. Ei bine, cuvântul provine din Hawaii şi înseamnă copil. Deci un keiki este un copil de orhidee.:) Keiki poate să fie bazal, ceea ce înseamnă că a crescut la baza plantei sau pe tulpina orhideei Phalaenopsis. Keiki aerian este puiul crescut pe tija florală, de regulă după ce florile s-au uscat. Alte orhidee care produc keiki sunt cele din specia Dendrobium nobile şi Epidendrum. Doar că aici keiki cresc pe tulpinile plantelor sau la baza lor şi nu pe tijele florale.
    Unele orhidee Phalaenopsis sunt predispuse genetic la producerea de keiki. Altele, cele mai multe, pot să crească şi să se dezvolte timp de mulţi ani fără a produce nici măcar un keiki. Omul poate influenţa apariţia acestora, folosind anumite produse - gen Keiki Paste- sau asigurând anumite condiţii de căldură şi umiditate, controlate în acest sens. Nici într-un caz, nici în celălalt nu există o garanţie de 100% că piticii îşi vor face apariţia. Totuşi, şansele de reuşită sunt destul de mari.
    Una dintre orhideele Phalaenopsis predispusă la producerea de keiki este Equestris. Fără nicio influenţă din partea omului, şi fără ai fi create anumite condiţii, Phalaenopsis Equestris produce keiki cu mare uşurinţă. Am avut bucuria ca acum un an şi ceva, poate doi, să găsesc la un supermarket din Bucureşti un frumos exemplar. Cu două tije florale şi o mulţime de fluturaşi rozalii, am cumpărat această orhidee la un preţ mai mult decât acceptabil pentru o orhidee pe care o vedeam pentru prima dată pe piaţă.


  Evident că planta la cumpărare arăta foarte bine. Nu doar florile erau frumoase, ci şi rădăcinile. Şi a fost aşa o bună bucată de vreme. Când florile s-au scuturat, tijele arătau destul de ciudat. Am avut inspiraţia să nu le tai, neştiind însă că orhideea face keiki destul de uşor. După scurt timp am observat că încep să apără mici muguraşi. Din ce în ce mai mulţi. La început au fost vreo patru, apoi cred că şase. Când primii erau deja mărişori au apărut încă patru. În total 10 keiki. La început am fost uimită. Apoi m-am bucurat. Doar că orhideea mamă începuse să se schimbe. Povara celor zece pui era din ce în mai grea, iar ea părea să nu mai facă faţă. Ajunsesem să mă rog să nu mai apară vreun keiki. Starea ei se deteriora deja cu fiecare zi.     Problema cea mare era însă faptul că piticii nu aveau încă rădăcini. Ale lor, cu care să se poată descurca singuri mai departe. Deci, nu puteam detaşa încă niciun keiki pentru a elibera mama. Am tras de timp cât de mult s-a putut. La un moment dat au apărut şi rădăcini la câţiva dintre pitici, doar că nu erau suficiente. Nici ca număr, nici ca lungime. Fiecare keiki ar fi avut nevoie de cel puţin trei rădăcini, care să măsoare cel puţin 4-5 centimetri. Aici nici pe departe nu era aşa. Apoi, s-a întâmplat încă ceva. Keiki începeau să arate şi ei  ciudat. Frunzuliţele lor mici începeau să se deshidrateze. Grea situaţie.


    Nu ştiam ce să fac. Totul era din ce în ce mai greu pentru planta mamă, şi devenea periculos pentru keiki.  Oare chiar nu eram în stare să fac ceva? Am încercat diverse metode pentru ca piticii să se poată hidrata. A mers o perioadă scurtă apoi am revenit la starea iniţială. Din păcate planta mamă se deteriorase destul de grav. Piticii nu arătau nici o ameliorare. Mi-am luat inima în dinţi şi i-am detaşat pe cei mai voinici. Aveau ceva rădăcinuţe dar nu suficiente pentru a putea fi plantaţi. Aşa că i-am pus într-un mic vas cu apă. Totul ar fi fost bine dacă nu ar fi trebuit să devin dădaca lor. De mai multe ori pe zi trebuia să-i ridic din apă, pentru că prea mici fiind alunecau. Apă era puţină în vas. Închipuiţi-vă o mică cutiuţă de plastic de câţiva centimetri în care am pus patru keiki, unul singur având undeva la 3 centimetri. Mi-ar fi trebuit o pensetă ca să-i pot manevra. Aşa că pentru a nu sta prea mult în apă cu tot cu tulpiniţe, piticii trebuiau ridicaţi şi reaşezaţi. Mult timp de stat pe lângă ei, şi din ce în mai puţină răbdare din partea mea.
    Nu am renunţat. Dacă orhideea mamă nu a mai putut fi salvată, pentru pitici trebuia să fac tot posibilul. Într-o zi mi-a venit o idee. Nu ştiam dacă era cea mai bună şi nici dacă voi reuşi salvarea micuţilor. Am luat un recipient de formă pătrată, o "sticlă" de plastic în care fusese apă îmbuteliată. Pe o parte am dat câteva găuri de mărimi diferite, şi în fiecare am introdus câte un keiki. Am pus apă din nou până la un nivel la care tulpinile piticilor nu ajungeau. Practic, în apă erau doar vârfurile rădăcinilor. Nu puteau aluneca, nu era niciun pericol. Între timp am detaşat toţi keiki de pe tulpinile plantei, dar nu toţi aveau şanse de supravieţuire. Cei foarte mici deja se îngălbeneau, aşa că a trebuit să renunţ la ei. Într-un final, din cei 10 pitici doar 5 au rămas cu şanse.
    Acum, după câteva săptămâni de stat în apă, piticii luptători se prezintă aşa:


    Iar cel mai norocos şi viguros dintre ei a ajuns deja plantat în bile de argilă. A avut trei rădăcini, iar după plantare au mai crescut două. Are şi frunzuliţe noi, iar prin ghiveci se vede o activitate bună.


  Şi ceilalţi care încă mai stau în apă se prezintă destul de bine. Rădăcinile au crescut destul de mult, au şi ei frunzuliţe noi şi nu pot decât să sper că evoluţia va fi bună în continuare. Ar fi foarte bine să apără şi rădăcini noi dar mai aştept puţin. Pentru ei nu este încă un moment potrivit pentru plantare.
   Apa în care stau piticii nu este îmbogăţită cu niciun îngrăşământ. Pur şi simplu apă chioară :). O dată pe săptămână schimb această apă, curăţ "sticla" de plastic de depuneri, iar piticii îi las să se aerisească vreo oră-două. Au lumină destul de bună şi temperatura potrivită. Acum două-trei săptămâni i-am tratat şi pe ei cu un fungicid combinat cu un acaricid, pentru a preveni eventuale probleme. Toate orhideele au primit acest tratament, piticii nu au făcut excepţie.
    Sper din suflet să meargă bine toţi piticii. Iar în primăvară să vă pot arăta ce voinici şi frumoşi au crescut. Cea mai mare bucurie şi satisfacţie va fi atunci când se va deschide prima floare a unuia dintre ei. Atunci voi fi pe deplin mulţumită şi fericită că am fost o "mamă" bună pentru toţi piticii. 

joi, 4 septembrie 2014

Cum aleg o orhidee cu pseudobulbi în magazin

   Dacă într-un articol mai vechi spuneam cum se alege o orhidee Phalaenopsis în magazin, acum vă voi povesti cum aleg eu o orhidee cu pseudobulbi. La această categorie intră aşa zisele orhidee Cambria. Nume pe care majoritatea producătorilor îl folosesc pentru Burrageara, Colmanara, Brassia, Miltoniopsis, Beallara, etc. Foarte rar vom întâlni etichete cu numele real al unei plante. Eu personal nu agreez deloc denumirea de Cambria. Dar acum discutăm despre altceva.
   Bun, am ajuns în magazin la raionul de grădină. Printre multe alte plante, aici se găsesc periodic şi orhidee cu pseudobulbi. Cu siguranţă primul lucru care ne atrage, sunt florile. Majoritatea parfumate, pot avea culori şi desene incredibile. Nici mărimea sau forma lor nu trece neobservată. Toate au ceva special, deosebit, ceva ce ne atrage şi ne face să ne hotărâm foarte greu care va fi aleasa. Fie că ne plac cele cu flori mov, sau galbene, sau alte combinaţii, cele cu pistrui sau dunguliţe, floarea nu trebuie să fie singurul criteriu după care ne vom orienta. Mult mai importantă este sănătatea vizibilă a plantei. Am întâlnit de multe ori în magazine, persoane care nu dădeau absolut nicio importanţă plantei în ansamblu, ci doar frumuseţii florilor. De câteva ori am îndrăznit să mă bag în seamă :) şi să încerc să îndrum acele persoane. Foarte multe au fost receptive şi mi-au mulţumit, recunoscând că au cunoştinţe minime, şi că sfatul meu le-a dat o altă perspectivă. Cu alte persoane am avut discuţii lungi şi plăcute despre orhidee. Spre bucuria mea, cele care nu au apreciat au fost foarte puţine.
   Am ales în final o orhidee şi vrem să o cumpărăm. E foarte frumoasă, ca toate suratele ei. Nu, acum nu o punem în coş. Acum ne asigurăm că planta aleasă este sănătoasă, are potenţial şi nu duce cu ea povara unor musafiri nepoftiţi. Dăunătorii. Care chiar pot să fie o mare povară. Indiferent de forma şi mărimea pseudobulbilor, aceştia trebuie să fie cât mai uniformi. Fără zbârcituri sau riduri :), suprafaţa lor trebuie să fie cât mai netedă, să "plesnească" de sănătate. Nu trebuie să existe găuri, tăieturi mecanice sau pete de orice culoare. Pseudobulbii sănătoşi au culoarea uniformă, indiferent de nuanţa de verde, şi o strălucire anume.


      Frunzele orhideelor cu pseudobulbi ne pot spune câteva lucruri despre plante. În primul rând dacă au aşa zisele pliuri "acordeon" înseamnă că orhideea ori a suferit de sete, ori sistemul radicular este compromis. Compromis, adică există rădăcini putrezite. Iar rădăcinile putrezite nu pot alimenta planta corespunzător. Dacă doar a suferit de sete, problema este cea mai mică. Deşi presupunând că vrem să cumpărăm acea plantă, după ce o vom rehidrata, frunzele care prezintă astfel de pliuri nu-şi vor mai reveni la forma normală.   La fel ca şi la pseudobulbi, frunzele nu trebuie să prezinte pete suspecte, indiferent de culoarea acestora. De asemenea, orice gaură existentă poate fi un semnal de alarmă. În general găurile, chiar dacă sunt uniforme, pot proveni de la melci. Semn că orhideea este populată de aceşti indivizi. Chiar dacă nu-i vedem, cel mai probabil ei există. Dacă frunzele de la baza pseudobulbilor au o tentă gălbuie, nu trebuie să ne îngrijoreze. Cu atât mai mult că vorbim de primul rând de frunze mici care îmbracă pseudobulbii, cât şi dacă pseudobulbii respectivi au avut sau au tije florale.
    Nu, asta nu e tot şi încă nu punem orhideea în coşul de cumpărături. Încercăm să ne uităm la frunze în lumină. Magazinele au lumină bună deci nu va fi o problemă. Dacă în lumină observăm mici puncte transparente, altfel invizibile, poate fi un semn că pe acea plantă există dăunători. Cel mai adesea păianjenul roşu este responsabil. El nu se vede cu ochiul liber, dar urmele lăsate, da. Orice firicel de pânză de păianjen trebuie să ne pună în gardă. Nu trebui uitat nici aşa zisul "lânos". Un dăunător foarte periculos care populează plantele, indiferent de specie. Dacă observaţi mici ghemotoace albe şi pufoase, înseamnă că aţi dat de intrus. Poate fi câte un exemplar solitar sau pot fi grupaţi mai mulţi pe anumite părţi ale plantelor. Florile le plac foarte mult, aşa că acolo îi puteţi observa cel mai uşor. Asta doar dacă există.
    Acum ne putem concentra şi asupra florilor. Cum spuneam, locul preferat al lânoşilor. De asemenea, petalele şi sepalele trebuie să fie uniforme. Dacă pe flori există mici puncte negre, putem suspecta planta respectivă de o infecţie tip botrytis. Aceasta este o boală fungică şi nu avem de ce să o ducem acasă.
    Poate cel mai important lucru este verificarea rădăcinilor. Dacă la Phalaenopsis acest lucru ne este facil datorită ghivecelor transparente, la orhideele cu pseudobulbi acest lucru este aproape imposibil. Aproape. Pentru că ghivecele sunt opace, nu putem vedea nimic prin ele. Eu procedez aşa: apăs cu degetele pe toată suprafaţa ghiveciului astfel încât interiorul să se depărteze puţin de pereţii vasului. Apoi la fel de uşor ridic planta cu tot cu substrat . Nu mult, doar câţiva centimetri. Nu o scot de tot din ghiveci. În acei câţiva centimetri pot observa rădăcinile. Ele trebuie să fie de culoare deschisă , galben verzui, sau galben spre maro foarte deschis, cu vârfuri verzi. Galben spre maro sau maro închis înseamnă deja probleme. Fire de rădăcini uscate sau rupte din loc în loc nu sunt de dorit. Foarte mare atenţie la umiditatea din ghiveci. Dacă orhideea este într-un substrat saturat de apă, e mai bine să o lăsăm în magazin. În cele mai multe cazuri rădăcinile sunt total compromise.
    Bun, am verificat pseudobulbii, frunzele, florile şi rădăcinile. Totul este în regulă. Abia acum putem pune orhideea în coşul de cumpărături. Pe piaţa din România preţul orhideelor variază în funcţie de producător, importator, distribuitor şi uneori de perioadă. Sărbătorile Religioase pot infuenţa preţul orhideelor. Un importator poate fi şi distribuitor, aşa încât preţul poate fi unul bun. Putem găsi orhidee cu pseudobulbi la preţuri începând cu 20 de lei, şi ajungând la 100 de lei. O medie însă aş putea spune că se situează la valoarea de 35 de lei. Dacă e mult sau puţin, asta depinde de fiecare în parte.

miercuri, 3 septembrie 2014

Orhidee parfumate

   De-a lungul timpului am adunat în colecţia mea de orhidee câteva exemplare parfumate. Unele cu parfum foarte puternic, altele cu parfum discret. Dacă despre unele ştiam că sunt parfumate, şi ăsta a fost un punct în plus pentru achiziţie, altele m-au surprins de-a dreptul. Nu pot să uit ziua în care am fost la Leroy Merlin şi am simţit cum întreg raionul de grădină era inundat de un parfum puternic de ciocolată. Mai multe exemplare de Oncidium Shary Baby erau în aşteptare de cumpărători. Lumea se cam adunase acolo atrasă, desigur, de acel parfum. Bineînţeles că unul dintre cumpărători am fost şi eu.
  Dacă despre multe orhidee cu pseudobulbi ştiam că sunt parfumate, Phalaenopsis m-a surprins plăcut de mai multe ori. Ştiam că doar cele cu flori galbene sunt parfumate, dar aşa ca Phalaenopsis Sweet Memory "Liodoro" nu cred că mai este alta. Parfumul este puternic şi foarte plăcut. În acest moment am două flori deschise pe o ramificaţie. Parfumul lor se simte în tot balconul. Şi culmea este că atunci când am cumpărat-o nu am simţit nimic. Nici în următoarele zile. Deşi erau deschise multe flori, se încăpăţânau spre disperarea mea să nu emane nimic. Abia după un timp am simţit discret un parfum de Citrice combinat cu Lăcrămioare.
   Şi ca să nu mă lungesc prea mult cu vorba, am să încep cu prezentarea orhideelor parfumate, categoria Phalaenopsis:












   La unele dintre ele nici măcar în magazin nu le-am simţit parfumul. Surpriza a venit însă acasă. Cel mai adesea parfumul se simte atunci când măcar o rază de soare le mângâie discret pe petale. Am fost uimită să descopăr că sunt şi miniaturi Phalaenopsis care sunt parfumate.
   Spuneam că orhideele cu pseudobulbi sunt parfumate în mai mare proporţie. Este şi normal. Aici se întâlnesc numeroase hibridizări între numeroase exemplare parfumate. Cea mai recentă surpriză a fost Encyclia Cochleata, despre care ştiam că este parfumată dar de la care eu nu percepeam nici un fel de parfum, indiferent de ora din zi la care încercam. Până de curând, când am muta-o la o fereastră şi la un moment dat, când zâmbea soarelui şi-a dezvăluit sublimul mister. Un parfum absolut minunat.
   În colecţia mea domnişoarele cele mai sofisticate sunt:






















   Şi la aceste orhidee parfumul variază. La fel şi momentul în care îl putem simţi. Dacă unele orhidee miros doar dimineaţa când au întâlnire cu câteva raze de soare, altele pot emana parfum la orice oră din zi. Mult mai puţine îşi împrăştie aromele pe timpul nopţii. Este o legătură între orhidee şi insectele care sunt responsabile cu polenizarea.
    Ce parfum au florile de orhidee? De la Citrice, Piper, Frezie, Lăcrămioare, Ciocolată, până la Scorţişoară şi Violete. Şi unele combinaţii între cele amintite. Şi probabil că mai sunt şi alte miresme la fel de plăcute.
    Majoritatea oamenilor sunt impresionaţi plăcut de parfumul pe care îl au orhideele. Alţii, din contră. Sunt unele parfumuri pe care nu le suportă. Aşa cum , de exemplu, mie nu prea îmi place cum miroase Goodaleara Tahitian Dancer. Dar pentru că florile îmi plac extrem de mult, am ales să o cumpăr şi să o aşez într-un loc de unde să o pot admira, dar să nu o pot simţi.
   Nu pot omite din această descriere orhideele Miltonia şi Miltoniopsis. Pot fi considerate Reginele orhideelor parfumate.
   Dacă vă doriţi orhidee parfumate, nu vă rămâne decât ca odată ajunşi în magazin să cercetaţi fiecare plantă în parte. La mine, asta a devenit un reflex, şi mă bucur enorm atunci când descopăr încă un exemplar de orhidee parfumată. Încercaţi! Indiferent de specie sau hibrid, de culoare sau formă, de ceea ce ştiaţi sau nu  că este o orhidee parfumată.
 
Posibil ca din lista mea de orhidee parfumate să fi omis câteva.