joi, 21 aprilie 2016

Transplantare şi divizare orhidee cu pseudobulbi (2)

   

     Pentru că perioada transplantărilor se cam apropie de final, azi am dedicat o mare parte din timp orhideelor ce aveau nevoie de schimbarea substratului. Pentru altele însă a fost nevoie de mai mult de atât, şi anume divizare şi replantare. Unele mai recent cumpărate, altele cu vechime în colecţia mea, toate au fost răsfăţate şi tratate cu mare atenţie.
     Primul articol scris despre "transplantare şi divizare orhidee cu pseudobulbi" a avut ca protagonistă o orhidee foarte facil de îngrijit, şi foarte facil de transplantat şi divizat. Era vorba despre Goodaleara Tahitian Dancer. Asemeni ei sunt marea majoritate a orhideelor din această categorie. Sunt însă altele care ridică unele probleme. Probleme ce se pot ivi din cauza creşterii mai ciudate a pseudobulbilor tineri. Cel mai des am întâlnit acest aspect la orhideele Beallara. Ce este ciudat? Modul în care psudobulbii tineri cresc alături de cei maturi. Dacă la altele aceştia cresc la bază, la Beallara noile creşteri au o dezvoltare cumva spre verticală. În timp, pseudobulbii tineri ajung să se dezvolte tot mai sus, iar asta face ca rădăcinile lor să îşi găsesească mai greu drumul spre substrat. Cu cât sunt mai sus, cu atât este mai greu şi riscant pentru rădăcini. De asemenea, la momentul transplantării, problema este evidentă. Am să arăt în continuare cum am ales eu să abordez această transplantare.
    Încă de când orhideea era în ghiveci, se vedea că pseudobulbii nu sunt în aceeaşi linie. După ce am scos planta, lucruri au fost şi mai clare. Primul lucru la care m-am gândit a fost divizarea. Nu puteam să îngrop în substrat bulbii bătrâni. Mai ales că rădăcinile lor erau compromise total.




      Se vede clar cum a evoluat creşterea pseudobulbilor pe verticală. Rădăcinile celor mai tineri erau mult deasupra substratului şi ar fi însemnat să-i îngrop şi mai mult pe cei bătrâni. După cum spuneam, aceştia nu mai aveau sistem radicular sănătos. Am divizat planta în două alegând să înlătur definitiv pseudobulbii fără resurse.


          Pentru a uşura apariţa altor rădăcini, şi pentru a facilita dezvoltarea celor deja crescute, am curăţat cu mare grijă toate părţile uscate sau deteriorate. Este foarte important să fie făcut acest lucru şi din alte motive. După replantare acestea pot putrezi, iar în cazul în care ne pricopsim cu dăunători, aceştia să-şi găsească ascunzătoarea perfectă printre aceste resturi uscate. Cred că diferenţa care se observă între cele două imagini este evidentă, şi nu trebuie să uităm niciodată acest aspect atunci când transplantăm o orhidee, indiferent de specie. Mai ales când vorbim de noi creşteri, trebuie să acordăm o atenţie deosebită. Rădăcinuţele tinere au nevoie să crească fără a avea obstacole. Dezvoltarea va fi mai rapidă iar planta va deveni mai puternică în timp mai scurt. Ceea ce de altfel ne dorim cu toţii. Plante care să crească repede, dar în limite normale, să aibă sistemul radicular cât mai sănătos, iar în final orhideea să dezvolte tije florale bogate. Dacă rădăcinile merg greu, atunci dezvoltarea este îngreunată, planta devină anemică, iar înflorirea poate întâzia sau poate fi una slabă. Totuşi, trebuie să avem grijă să nu rănim planta sau rădăcinile tinere atunci când îndepărtăm tot ce este deteriorat. Nu vom face acest lucru " cu orice preţ".
    După ce am pregătit pseudobulbii pentru replantare, m-am ocupat de ghivece şi substrat.

http://www.agrocs.hu/termekeink-cat/floria/

    Pentru că este un produs foarte bun, poate cel mai bun de pe piaţa rămânească, am ales substratul de la Floria, de această dată cel format din scoarţă de pin şi chipsuri de cocos. Deşi sunt două elemente diferite, mă gândesc că nu degeaba a ales producătorul această combinaţie. Scoarţa de pin este mai puţin absorbantă decât chipsurile de cocos. Iar acestea se menţin umede timp mai îndelungat. Una peste alta, orhideelor le place acest amestec. Am mai transplantat acum ceva vreme şi Phalaenopsis, şi pot să spun că totul merge perfect. Recomand cu toată inima acest substrat. Îl găsiţi destul de uşor în marile magazine, la preţuri între 11 şi 15 lei punga de 3 litri. Poate singurul inconvenient legat de acest substrat este faptul că punga e cam mică. Cred că la 5 litri ar fi fost mai ok.
   

   Au rezultat, deci, două plante noi, fiecare cu câte doi pseudobulbi. Unul care a avut tije florale, iar altul în creştere. Este important să ţinem cont de vârsta celui mai tânăr pseudobulb şi de gradul de dezvoltare al rădăcinilor. Noua creştere aptă pentru transplantare trebuie să aibă cel puţin 5 centimetri. Şi pentru că plantele sunt la început de dezvoltare, am ales ghivece de mărime mai redusă, pentru o perioadă de câteva luni bune. În momentul în care vasele vor fi pline de rădăcini, iar volumul de pseudobulbi generos, atunci vor fi replantate.

miercuri, 20 aprilie 2016

Îngrijirea frunzelor

    Ne preocupă îngrijirea orhideelor şi facem tot ce putem pentru a avea plante sănătoase şi care să ne bucure cu multe flori. Nu trebuie însă uitat că şi frunzele au nevoie de o atenţie aparte. Nu e nevoie de lucruri sau manevre complicate pentru a avea frunze îngriite şi sănătoase. Cea mai la îndemână metodă de a le curăţa de praf este să le ştergem cu cârpă moale de bumbac, pe care am înmuiat-o în apă călduţă şi apoi am stors-o foarte bine. Dar avem şi alternative.



    De exemplu, eu folosesc un amestec de apă şi lămâie. Nu, nu le prepar o limonadă .. că nu ştiu dacă le-ar plăcea. :) Dar pentru "cosmetică" sigur e bun.Folosesc în cantităţi egale zeamă de lămâie şi apă simplă. Cu acest amestec şterg bine frunzele şi pe o parte, şi pe cealaltă. E foarte bun şi pentru îndepărtarea anumitor depuneri de calciu (din apă) sau substanţe cu care au fost stropite la un moment dat frunzele. Acest amestec conferă un luciu deosebit şi îndepărtează foarte bine şi eventualele ouă ale unor dăunători. În loc de cârpă moale de bumbac (pe care am folosit-o de multe ori) de un timp folosesc dischete demachiante de bumbac. Nu lasă scame şi le pot introduce printre frunze mult mai uşor.
Exemple :
înainte de ştergere

Prima  frunză  nu  este  ştearsă,  a  doua  însă  da.
Diferenţa este evidentă.





şi după :





    Pentru un luciu perfect şi frunze sănătoase, mai putem folosi berea sau chiar laptele. Prima variantă dă rezultate foarte bune şi în combaterea unor dăunători, cu condiţia ca aceştia să nu fi populat întreaga plantă.  Însă are inconvenientul că se menţine mirosul de bere timp îndelungat. Laptele dă şi el un aspect strălucitor frunzelor. Însă atât. În comparaţie cu berea sau lămâia nu are şi alte beneficii. Toate lichidele pe care le veţi folosi, indiferent ce alegeţi, trebuie să fie la temperatura camerei. În comerţ există şi şerveţele speciale pentru ştergerea frunzelor. Dar sunt puţine într-un pachet, iar preţul este destul de mare. În plus sunt pline de chimicale. La fel ca şi Spray-urile pentru plante de apartament, fără flori. Cu cât mai natural, cu atât mai bine.



   Desigur, aceste variante de îngrijire a frunzelor le pot aplica cei care cultivă orhidee în apartament sau spaţii relativ mici. Nu îmi pot imagina că cineva care cultivă orhideele în seră şi are sute de exemplare va sta să şteargă fiecare frunză în parte. Condiţiile din seră sunt oricum diferite de cele din casă, iar depunerea prafului nu este o problemă.
    Pentru exemplificare am ales doar frunze de Phalaenopsis. Însă şi frunzele altor specii pot beneficia de acest tratament, fie că vorbim de Dendrobium, Cattleya, Vanda, Oncidium, etc. Exclus la Ludisia sau cele care au perişori fini pe frunze. 

vineri, 1 aprilie 2016

Vanda, o orhidee spectacol

     Tocmai mi-am dat seama că nu am scris până acum pe blog despre îngrijirea orhideei Vanda. Din 2013 şi până acum aveam tot timpul :) , dar e mai bine totuşi, pentru că între timp am căpătat mai multă experienţă iar acum vă pot povesti concret cum îngrijesc eu această specie. Deţin în prezent 4 exemplare de culori diferite. De departe, cea mai iubită dintre ele este Princess Mikasa Blue. În primul rând are o valoare sentimentală deosebită, pentru că o am de la o persoană deosebită. Un om pe care l-am pierdut prea curând, dar care de acolo de sus sper că zâmbeşte. O iubitoare de frumos, şi în special de orhidee, draga mea Firuţa mi-a oferit acum câţiva ani această Vanda, spunându-mi: "Nu se poate să nu ai şi tu." Atunci eram la început şi mi-era încă teamă să am o Vanda. Eram sigură că nu îi voi putea oferi îngrijirea şi condiţiile necesare. Dar optimismul prietenei mele a fost atât de mare încât am spus :"Bine! Hai să încercăm." Au trecut anii, iar acum pot să spun că m-am descurcat foarte bine. Mulţumesc, draga mea prietenă! Al doilea motiv pentru care o iubesc mai mult decât pe celelalte, este culoarea. Princess Mikasa Blue este una dintre cele mai apreciate orhidee datorită culorii sale.

Vanda Princess Mikasa Blue
      Au sosit apoi alte exemplare. Deja trecusem de la nivelul de teamă la cel de satisfacţie. Rând pe rând s-au alăturat o pistruiată parfumată, o surioară Mikasa cu flori albe şi o superbă Vanda cu flori roşii. Au mai ajuns la mine încă două exemplare dar după înflorire mi-au fost cerute înapoi de către persoana care mi le dăduse. Printre ele şi cea albă. De anul trecut am recuperat-o dintr-un supermarket, iar acum se pregăteşte de a doua înflorire.
      Acum să trecem la îngrijire. Vanda, pe cât este de frumoasă .. pe atât este de uşor de cultivat. Nu trebuie decât să ţinem cont de anumite reguli. Este o mare iubitoare de lumină. Trebuie să-i asigurăm un loc cât mai luminos dar fără ca razele soarelui să fie foarte puternice. Eu le ţin pe pervazul unei ferestre cu orientare N-E. Au soare direct doar în primele ore ale zilei, iar acest lucru nu poate duce la arsuri ale frunzelor şi nici la supraîncălzire. Dacă aveţi un loc cu altă orientare, unde soarele este prezent în mod direct mai multe ore, atunci trebuie luată în calcul protejarea cu o perdea transparentă.
   

    Vanda iubeşte lumina dar în egală măsură iubeşte şi apa. Pentru că nu se cultivă în niciun fel de substrat, rădăcinile ei au nevoie permanent de hidratare. Eu le ţin pe toate patru în vaze de sticlă. Cum le ud? Simplu. Pun apă în vaze până la nivelul primei frunze. Absolut toate rădăcinile trebuie să ia contact cu apa. Chiar dacă unele sunt mai rebele şi ies din vază, nu trebuie să le lăsăm nehidratate. Pe
timpul verii putem să aplicăm duşuri rapide cu apă călduţă, ţinând orhideea cu frunzele în jos şi rădăcinile în sus. Tot în această poziţie o lăsăm la "scurs" câteva minute, până nu mai există pericolul prelingerii apei între frunze. Apoi o aşezăm la loc. Tot vara, orhideea se udă zilnic. "Baia" durează în funcţie de temperatura aerului. Dacă este foarte cald, cu temperaturi ce depăşesc 30 de grade Celsius, lăsăm rădăcinile la hidratat chiar o oră, o oră şi jumătate. Atenţie, frunzele nu trebuie să fie în apă. În restul anului, această "baie" se face o dată pe săptămână, iar zilnic stropim rădăcinile până ce capătă culoarea verde. După ce am hidratat rădăcinile în "baie", scoatem toată apa având grijă să nu mai rămână surplus pe fundul vazei. Dacă vrem să hrănim planta suplimentar cu îngrăşământ, îl vom adăuga în apă conform instrucţiunilor producătorului. Dar nu trebuie uitat că rădăcinile Vandei vor trebui hidratate înainte cu apă curată şi apoi băgate în apă ce conţine îngrăşământ. Indiferent de metoda de udare, prin pulverizare sau scufundarea rădăcinilor în apă, acest lucru trebuie făcut doar în prima parte a zilei.
   
Vanda Kulwadee
      Unii iubitori de orhidee preferă ca Vandele să fie agăţate, iar alţii le cultivă în diferite forme de substrat. Evident, aceste lucruri schimbă modalitatea de udare a orhideelor. Personal, am experimentat aceste modalităţi de cultivare dar cea mai bună, atât pentru mine cât şi pentru orhidee, este cea în vaze de sticlă.
     Foarte important este să asigurăm şi acestei specii umiditatea aerului şi o bună circulaţie a acestuia. Un umidificator şi un ventilator setat pe turaţie mică, pot face totul mai uşor. Nu ezitaţi să le folosiţi. De asemenea asiguraţi un confort termic cuprins între 22 şi 30 de grade pe timpul zilei, şi nu mai puţin 15 grade Celsius pe timpul nopţii. Dacă temperatura se ridică peste valoarea de 30 de grade Celsius, suplimentaţi pulverizarea rădăcinilor.
    Orhideea Vanda înfloreşte o dată sau de mai multe ori pe an. Asta depinde în primul rând de bagajul genetic şi apoi de îngrijirea acordată. Cele mai harnice sunt cele cu flori albe. O Vanda Princess Mikasa "White Angel" poate înflori de 4-5 ori pe an. La polul opus este Vanda Sanderiana, care este destul de greu de convins. Şi ca o curiozitate, există şi orhidee Vanda care înfloresc o dată la câţiva ani. Dar asta este o altă poveste. Despre cum şi când înfloreşte Vanda, am scris de curând aici : http://orchidsbymikaela.blogspot.ro/2016/03/tijele-florale-ale-orhideelor-2.html
      Orhideele Vanda se găsesc relativ uşor de cumpărat. Preţul însă este unul destul de mare. Poate varia între 150 şi 400 de lei. Depinde de mărimea plantei, numărul de tije, şi dacă se vinde cu tot cu vaza de sticlă. Aveţi însă posibilitatea de a achiziţiona o Vanda la preţ redus. De cele mai multe ori, reducerea este de 50-70%. Este printre puţinele orhidee pe care le cumpăr la reducere. La ele se poate vedea clar starea de sănătate a plantei şi a rădăcinilor.
       Gama de culori este foarte variată. Cel mai mare distribuitor de orhidee Vanda este Anco, o firmă olandeză. Deşi se pot mândri cu cele mai reuşite combinaţii de culori, pe piaţa din România ajung foarte puţine exemplare deosebite. Dacă vă doriţi totuşi un model sau o culoare anume, puteţi studia ofertele firmelor din afara ţării, specializate în cultivarea şi comerţul cu orhidee.
      Astăzi, când scriu acest articol despre Vanda, trei dintre orhideele mele au tije floale din nou, în diferite stadii de dezvoltare. O dovadă în plus că ne descurcăm bine. :)